sâmbătă, 3 iunie 2017

Balul primatelor


Intru in al său dans murdar,
Tango tribal compus din carne.
Mișcare relativă în sens orar;
Ochi săraci admirând șabloane.

Și fac pereche in al vostru sens comun,
Dar mă împiedic și mă strâng
Când toți fredonează și se descompun
Eu am un acord trist și încă un stâng.

Dans... Marș funebru violent,
Suflete sterpe, pereche ale morții
Iar eu mor sa spun la sentiment
Că veți dansa in ale absurdului proporții.

Animal rațional ce ți-ai pierdut scopul;
Paradisul promis îți e cel pierdut
Căci ai iubit doar ce ai văzut cu ochiul,
Hrănind zadarnic trupul tău de lut.

Animal prefăcut, la ce apleci urechea?
Miriade de primate ce-ți canta fantastic
Și ei știu ce vrei, iar tu le ești perechea
Ce inchide corpul celest in foi de plastic.

Dans biped ce mă tot cheamă să îl joc
Intr-un prezent continuu cu ieri și mâine.
Eu nu fac un pas dar le cer in loc
O alice și o pâine.

joi, 23 martie 2017

Declarație din Ianuarie

Ca un jurnal de naufragiu, pierdut in insula ta de zâmbet
Unde prezentul e trecut și de varsă în marea ta de suflet.
Viitorul e preludiul amurgului, îl face mai dorit în așteptare,
Să te pictez cu sentimente acum și în viața următoare.

O silueta cu șapte corpuri, toate-mi sunt șabloane
Ce se lasă conturate de pasteluri reci, anotimp de sine...
Neființă e iubirea, o stare de veghe ce nu sa îmbrăcat în carne
Iartă-ma că sunt om si nu te pot iubi mai bine.

Un amalgam de litere ce te-au mințit cum nimeni nu minte.
Iubirea ne este paradisul promis, nedescris de cuvinte.

marți, 7 iunie 2016

Goana dupa fericire



Ma simt strain fata de mine,poate doar pentru ca ti-am dat tot optimismul meu strans in toti anii astia in care am mers singur pe drumul meu. Pare ca in absenta mea se regaseste ceva din prezent si totul se repeta prin verbul a fi.

E seara, e tarziu,stau la aceeasi scara de bloc care a vazut atatea zile din viata mea plina de pete si directii, ma gandesc la tine si simt ca ai ceva din linistea aia care ma aduce acasa…
Vorbim despre frustrarile pe care le avem,despre lucrurile care ne-au ranit dar in alte cuvinte povestind despre caini si papagali despre locuri in care am fost,despre zile pline de sens si cu visuri stranse manunchi…
Trec in drumul meu pe langa oameni ce privesc in pamant spre urmele pasilor lor din noroi ca o oglinda  a faptelor lor, oameni obositi ce vin din serviciile lor,se duc acasa scot o sticla,beau,arunca niste chei pe masa si dau drumul la televizor, aceeasi oameni pe care-I vezi in timpul zilei mimand fericirea pe care nu o traiesc,aceeasi oameni ce umplu infinitul internetului cu vietiile lor basinoase redecorate frumos in postari de pe facebook.
Trec pe langa ei si zambesc rece ca de obicei si ma gandesc de ce incerc sa devin ceea ce nu vreau sa fiu defapt, eu nu vreu sa fiu asa, nu sunt menit sa fiu impietrit in consecinte ci predestinat sa aleg eu clipa schimbarii.
Daca nu ar exista fericirea altora am fi cu totii la fel de nefericiti.

 Si da am tocit vre-o 22 de perechi de tenesi pana sa ajung la tine dar esti mai mult decat o idee care pune stapanire pe suflet si intelect si care nu dispare pana nu se materializeaza, esti TU.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Bipolaru' dracu'




Ma uit la semi-intunericul de afara prin perdeaua camerei mele da acum si ma gandesc ca au trecut cativa ani de cand muncesc de cand rutina a inceput si ea sa mai stearga din randurile astea si din mine implicit.
Nimic de zis de munca,doar cliseistica de rigoare,zile golite de sens si de timp in care mintea rataceste aiurea,daca nu prin arhiva de amintiri atunci printr-un viitor fictiv. Nostalgic dupa viitor…

Te poti numi individ in societate atat timp cat poti simula ca esti liber si fericit. Cum poti fi singurul trist dintre un milion de fericiti? Si cum poti accepta fericirea daca ceilalti nu au primit-o,poti fi singurul fericit dintre un milion de oameni tristi ?
In momentul in care renunti sa simulezi devi singur in multime, devi MUT.
Micile pauze pe care le-am avut intre servicii m-au dezorientat si mai mult,as zice ca m-au dezechilibrat psihic ha ha, sa fi panicat de libertate si sociopatia pe care ai capatat-o cu atata antrenament zilnic sa se decojeasca si sa incepi sa simti din nou?!  Cred ca cele mai importante zile din viata mea au fost atunci cand ma aflam intre un sfarsit si un neinceput, adica fara vre-o idee a ce voi face in continuare, cumva pe nicaieri cand priveam in gol si nu puteam sa vad inainte.
Exista un amestec ciudat intre orice sentiment din copilarie si concluziile oricarei actiuni din prezent care coincid cumva cu ideea aia de siguranta pe care mi-o dadea viitorul.

O lume s-a sfarsit strivita de alta privegheata de copii din noi ce asteapta ca visele sa le fie inapoiate…

luni, 30 decembrie 2013

Bilant.



 Inca un an trecut intru implinirea desertaciunilor...
     Daca tot a venit timpul inca unui sir de bilanturi care sa certifice ca timpul nostru s-a transformat defapt in ceva,ca nu am trait de pomana,macar sa fim sinceri spovedind constiintei un adevar pierdut printre orele de munca si restul de timp abrutizat in cotidian,rutina a care-i falsa siguranta ne da ziua de maine ca defapt viata e in alta parte.
    Sa ne intrebam de unde izvoraste toata cautarea noastra atunci cand ramanem datori prezentului tot
traind in trecut. Obositi de lumea materiala sa ne dam seama ca in felul asta incetam sa existam pur si simplu,disparem pentru noi pentru ca nu mai avem timp sa ne ascultam cu adevarat.
    Nimic nu mai poate umple macabrele goluri pe care le lasa in urma absenta noastra dein viata, parca am fi morti care au uitat sa mai dispara...
Am ales sociopatia asta la comun de parca ne-ar da nustiu-ce putere si cand-colo ramanem singuri in multime...
Poate ne-ar fi de ajuns sa privim odata in jos spre urmele noastre innoroiate ca sa gasim calea,ne-ar fi de ajuns ca sa traim.
Ce sa mai zici cand le gasesti pe toate  ingropate in noaptea aia de betie trista....

                     
                             Viata este scurta si nesigura,lunga si sigura este
                                            numai truda si redus si neansemnat este rezultatul ei.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Colțul din glob

Mă caut printre obiecte și'n ale lor umbre
 Cu mâinile reci,cu privirea-mi tulbure
 Alunecând palid printre ele... atingându-le;
 Mă pierd mecanic în a orașului nebule.
 
 De pe a cerului cearcăne se scurg lacrimi
 Și cad mai adânc în amintiri și patimi;
 Afară plouă,îmi plouă în suflet și mă clatin
 Când la geam mai bate câte un paltin.
 
 Cadaveric,stau și vorbesc pereților de lut:
 "Visele apar din frică și frica din trecut,
 Soarele răsare pentru a merge la amurg."
 Pe cafeniul pereților lacrimi se scurg.
 
 Pe înserate îmi aprind,încet,o lumânare
 Și rup lent un buchet de flori... pare
 Odată cu simțirile ce'mi arătase fericirea;
 În timp ce nu iubesc,pierd nemurirea.
 
 Inima'mi tristă,un diapir paralizat în piatră,
 Ascultă cum cântă ploaia la fereastră,
 Scaldata'n picături reci,ce tot cad amarnic;
 Al lunii chip serafic îl caut zadarnic.
 
 .........................................................
 
 Noaptea pleacă și eu cad răpus de nori
 Incautarea fericirii,condus de zori
 Spre un alt apus,spre alt gând ascuns
 În drumul spre al fericirii răspuns.

marți, 2 aprilie 2013

Dulce amar

Parfum dulce în urma ei
Alunecând printre tei.
Singura pe cararea întunecată
Eu,singurul ce o aşteaptă.

Simţind gustul amar al morţii,
Pe spinii însângeraţi ai vieţii,
Pe petalele ploate ale dimineţii,
Mergând încet pe visul nopţii.

Trăind numai în vise,
Sentimente neatinse,
Două priviri nestinse,
De un vânt rece împinse.

Pâna şi vântul,încet îmi şopteşte,
Că nu o voi întâlni,şi apoi se opreşte;
Fără ea sufletul,corpul mi se ofileşte,
Şi în lumea mea,nimic nu mai înfloreşte.

Viaţa mea,măsurată în secunde,
Dureri neîncetat de profunde,
Toate fiind prea mari,prea multe,
Nu mai văd vârful acestui munte.

vineri, 15 februarie 2013



"O desertaciune a desertaciunilor, totul este desertaciune.!

Ce folos are omul   de toata truda lui sub soare,o generatie trece,alta vine iar pamantul ramane pentru totdeauna…”

Cu discretia timpului care trece,umil si grabit,adevarul  se sacrifica in nepasare pe ultimele altare ale societatii,departe de cotidianul obositor,departe de truda noastra inutila care-si rezerva ultimele puteri  acordandu-si generos corvezi pe care probabil nici o pedeapsa nu le-ar egala.

Pentru ce se scurg anii,cand doar iti hranesti trupul,pentru ce cauti motive de a fi fericit asa cand totul este doar desertaciune si singuratate…  Pentru ce sa traiesti de pomana cultivand resemnarea si ura cand sti ca din iad nu te mai scoate nimeni!

Mai bine a-ti fi tristi cu totii, poate atunci cu pretul seninatatii s-ar plati nihilismul atator oameni rutinati,obositi de confortul pe care il cumpara cu truda trupurilor lor ce se impotrivesc prin moarte infaptuirii unei utopii marginite de neant.

Ne-am pierdut libertatea  odata ce am devenit constienti ,si stiind ca nu suntem in stare de nici un sacrificiu ne-am departat de ceea ce aflasem odata ca este adevarul. Omul este absurd cand timpul il poarta de parca nici nu ar sti,dar mai absurd devine cand ajunge el sa poarte timpul ca pe o povara a inutilitatii lui.

Si totusi aplecati sub aceasta povara zambim tamp si ne continuam vietile fara sa mai stim defapt pentru ce, privim inainte cu manie ,dar inchidem ochii inainte sa lacrimam …