Timpul a inghetat aici,intre limita dintre oboseala si dezgust zace totul inegrit de nimicitia omeneasca.
Aceleasi 4 anotimpuri ce se succed obsedant din nou si din nou,acelasi ceas care ticaie fara folos trecerea unei eternitati,aceasi oameni,acelasi primitivism grotesc care determina consecinte dezastruase,aceleasi moravuri puturoase care alcatuiesc societatea.
Aceleasi fete inexpressive care ascund o inconstienta aproape vegetala ,ignoranta si dispret.
Aceleasi intrebari si aceasi tacere lipsita de raspuns.
Doar pentru cei neatinsi de veninul cunoasterii zilele trec fara aceasta cruciala observatie,pentru ei timpul nu este repetitiv iar viata nu este predictibila,curiozitatea zilei de maine ii impinge spre a-si trai viata mai departe in necunoscut. In privinta celor mai constienti sau chiar hiperlucizi viata usor predictibila deja se scurge incet, incet ,de multe ori far sa mai aduca nimic nou.
Atinsi de perfectiunea obisnuintei ,o eleganta familiara ne cuprinde iar rutina salvatoare devine un fel de mijloc de rezistenta continua care intervine adesea pentru a crea un cadru propice lirismului sau dimpotriva ca o cenzura in calea cunoasterii
Totul se repeta prin verbul “a fi ” ; aceasi ritmicitate ce sta sub semnul continuitatii verbului suntem.
Pana si aparentele au ramas neschimbate in acest univers atemporal in care plictisul naste poezii iar activitatea iluzii...
