Trăirea morţii În nelinistea sorţii

Noaptea,privind tavanul
Simţind durerea,trupul,
Simţind cadavrul;
Sărutând adâncul.


În ochi,purtând doliul
Fericirii;viaţă urâtului,
Descoperind pustiul
Şi otrava cuvântului.


Bântuit de o vină
Poate din altă viaţă,
Nelinişte să devină,
Cu inimă de gheaţă.


Ard în focul disperării;
Apoi praf cărunt
Împrăştiat uitării
Suflat de vânt.

Realistul...

Ca un fluture inramat,care isi pierde incetul cu incetul culoarea si devine in cele din urma doar un contur o umbra asa este omul realist.

Vede si intelege lucrurile din jurul sau la inceput afectat,depresia si anxietatea il cuprind cu fiecare minciuna demascata,cu fiecare lovitura primita de la viata; mai tarziu reusind sa ascunda in sufletul sau durerea incercand sa mearga mai departe,sa reziste pana la capat nu poate tolera ignoranta celorlalti condamnndu-i pe toti si dand vina uneori pe circumstante iar din ce in ce mai mult pe Dumnezeu neantelegand cum poate permite toate astea.

Cu trecerea timpului realizeaza ca lucrurile nu sunt cum ar trebui sa fie, ca nimic din ce mai pastra amintirea unor vremuri mai bune nu mai exista ca oamenii se schimba iar sentimentele se pierd undeva in bucla timpului.

In unele zile cu soare mai apare rareori si licarirea unei sperante chinuind omul,dandu-i motive sa creada ca se mai poate face ceva.....