"O desertaciune a desertaciunilor, totul este desertaciune.!

Ce folos are omul   de toata truda lui sub soare,o generatie trece,alta vine iar pamantul ramane pentru totdeauna…”

Cu discretia timpului care trece,umil si grabit,adevarul  se sacrifica in nepasare pe ultimele altare ale societatii,departe de cotidianul obositor,departe de truda noastra inutila care-si rezerva ultimele puteri  acordandu-si generos corvezi pe care probabil nici o pedeapsa nu le-ar egala.

Pentru ce se scurg anii,cand doar iti hranesti trupul,pentru ce cauti motive de a fi fericit asa cand totul este doar desertaciune si singuratate…  Pentru ce sa traiesti de pomana cultivand resemnarea si ura cand sti ca din iad nu te mai scoate nimeni!

Mai bine a-ti fi tristi cu totii, poate atunci cu pretul seninatatii s-ar plati nihilismul atator oameni rutinati,obositi de confortul pe care il cumpara cu truda trupurilor lor ce se impotrivesc prin moarte infaptuirii unei utopii marginite de neant.

Ne-am pierdut libertatea  odata ce am devenit constienti ,si stiind ca nu suntem in stare de nici un sacrificiu ne-am departat de ceea ce aflasem odata ca este adevarul. Omul este absurd cand timpul il poarta de parca nici nu ar sti,dar mai absurd devine cand ajunge el sa poarte timpul ca pe o povara a inutilitatii lui.

Si totusi aplecati sub aceasta povara zambim tamp si ne continuam vietile fara sa mai stim defapt pentru ce, privim inainte cu manie ,dar inchidem ochii inainte sa lacrimam …