Ma simt strain fata de mine,poate doar pentru ca ti-am dat
tot optimismul meu strans in toti anii astia in care am mers singur pe drumul meu.
Pare ca in absenta mea se regaseste ceva din prezent si totul se repeta prin
verbul a fi.
E seara, e tarziu,stau la aceeasi scara de bloc care a vazut
atatea zile din viata mea plina de pete si directii, ma gandesc la tine si simt
ca ai ceva din linistea aia care ma aduce acasa…
Vorbim despre frustrarile pe care le avem,despre lucrurile
care ne-au ranit dar in alte cuvinte povestind despre caini si papagali despre
locuri in care am fost,despre zile pline de sens si cu visuri stranse manunchi…
Trec in drumul meu pe langa oameni ce privesc in pamant spre
urmele pasilor lor din noroi ca o oglinda
a faptelor lor, oameni obositi ce vin din serviciile lor,se duc acasa
scot o sticla,beau,arunca niste chei pe masa si dau drumul la televizor,
aceeasi oameni pe care-I vezi in timpul zilei mimand fericirea pe care nu o
traiesc,aceeasi oameni ce umplu infinitul internetului cu vietiile lor
basinoase redecorate frumos in postari de pe facebook.
Trec pe langa ei si zambesc rece ca de obicei si ma gandesc de
ce incerc sa devin ceea ce nu vreau sa fiu defapt, eu nu vreu sa fiu asa, nu
sunt menit sa fiu impietrit in consecinte ci predestinat sa aleg eu clipa
schimbarii.
Daca nu ar exista fericirea altora am fi cu totii la fel de
nefericiti.
Si da am tocit vre-o
22 de perechi de tenesi pana sa ajung la tine dar esti mai mult decat o idee
care pune stapanire pe suflet si intelect si care nu dispare pana nu se
materializeaza, esti TU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu