Paradox

Scufudat in intunericul noptii,
In fumul des al mortii;
In ceata desa a zilei,
Ultimul kilometru al milei,

Scaparea din ciclul vietii
Urla-n linistea diminetii;
Tot raul din jur se soarbe,
In mine,durerea nu doarme.

Cerul fiind tot timul negru,
Stelele mereu reci ca fieru;
Natura de mult moarta,uscata,
Prezenta ei nefiind simptita.

Eu,in ploaia rece a destinului,
Ganditor,in balta timpului;
Ma indrept spre capat singur,
Cunoscandu-mi soarta,inclinul.


M-am uscat de la radacina,
Si viata mea se inclina;
Prin vene mi se scurge viata,
De asta am unit-o cu moartea.

Eu nu mai exist,doar sunt;
Sau pote,am fost de mult,
Inante de acest eter al negrului
Linistit in abisul pamantului.

Citindu-mi cartea vietii mele,
Putine randuri,ma pierd intre ele;
Sentimente pierdute,nesimptite,
Sub greutatea timpului strivite.

Acestor ganduri am cazut voluntar
Si,probabil se intampla iar;
Suferinta fiind aplificata,
Cu fiecare secunda de viata.

Pana si lumina zilei se ascunde,
Si visarea face din ore secunde;
Iubirea in intuneric de mult uitata,
In noaptea asta o sa mai mor odata.

By repuls