Ora zero

Cat de sigur poate fi omul de propria existenta,insasi gandul lui spre asa ceva il demonstreaza complet,mai apoi tot ce il leaga de existenta fizica,conceptul devine deja palpabil si nu mai poate fi contrazis.

Il urmeaza apoi  existenta sociala,caci in afara societatii individul isi pierde prezenta,totusi el continua sa existe,dar relatiile  cu ceilalti sunt cele care-i dau cu adevarat presentimentul existentei,astfel spus existenta este independenta de constiinta omului,ea reprezinta tot ce este in afara ei,deci independenta de constientizarea propriei stari care devine certitudine doar prin existenta celorlalti.-omul singur nu exista!? –(bineinteles ar fi vorba despre o singuratate absoluta din momentul nasterii sale.)

Mai apoi timpul,viata in relatie cu timpul istoric nu este altceva decat un reducto-absurduum unde tot generatiile anterioare sunt cele care,sedimentate alcatuiesc certitudinea existentei -a fost deci exista- ,moartea istoriei nu ar fi deci secarea ei de evenimente ci scoaterea ei din contextul societatii,care la randul ei si-ar pierde certitudinea lui a fi.

Balanta dintre existent si nonexistent este intr-un echilibru perfect,la fel si limita fragila ce se impune intre cele doua.

Inexistenta sau antiexistenta este insa mai greu de demonstrat,defapt imposibil daca ignoram dialectica dintre cele doua care explica existenta uneia prin opusul celeilalte.

 Tragica erezie este ca mai usor  credem ca ceva exista decat sa negam existenta acesteia…

Existam doar pentru ca tindem sa credem asta,nu este nici o diferenta dintre imaginatia bolnava a unui schizofreniac si certitudinea existentei noastre…

Si atunci cum sa explici ca nu e  nimic de facut ci de trait doar,de trait pur si simplu…