Omul care uita cerul instelat isi uita si propria spiritualitate. Suntem citadinizati pana la modul in care naturalul pare supranatural iar tot ce tine de civilizatie firesc poate chiar origine, incadrati in sisteme ce ne cultiva uitarea si blestemati de ratiunea ce incinereaza spiritul reducandul la efemeritatea materiei, si totusi...

O parere de rau este concluzia fiecarei zile trecute in absurd si senzatia deja patologica a schimbarii definitive s-a intiparit demult in constiinta fiecaruia intr-un mod sau altul demonsrand inca odata imprevizibilitatea vietii . Prezentul e demult o cota care rareori o atingem iar trecutul este locul in care am fugit ca sa inlocuim acele lucruri care n-au supravietuit timpului, unde suntem cand nu suntem prezenti dar nici refugiati in trecut? poate doar cu ochii in departari.

Putini sunt cei ce mai aud adevarul precum murmurul unei rugaciuni spuse de un calugar batran ,putini sunt cei ce asculta vantul obosit suierand prin ruinele unor generatii pierdute arse de timp si calcate in picioare prin negarea intelepciunii lor , putini ce mai gasesc consolare intr-o cana de cafea…

Chiar daca absurdul devine evident, nu urletul de durere ci dorinta de tacere va fi ceea care va sterge marturia tristetii .