Draga mea

“A fi chinuit de o infinitate internă şi de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate,încât simţi cum mori din cauza vieţii.”
(Emil Cioran-“Pe culmile disperarii”)

Draga mea

Cu sute de flori albe
Te așteptam,draga mea -
Printre siluete slabe,
Umbra te părăsea.


Dimineaţă tristă,
Părul negru,ochii goi -
Curg lacrimi prin batistă
Și pe obraji şuvoi.                

Îngerii nu au in gând
A te întoarce vreodată.
Ai plecat prea curând -
De ce mi-ai fost luată?

Acum lacrimi ţin de sete,
Doru-n inimă se leagă,
Suspinul mă hrăneste,
Întoarce-te la mine,dragă…

În curând, albe petale
Se vor legăna în aer
Deasupra hainelor tale
Şi al morţii giuvaer.

Moartea este doar un vis
Când lângă tine mă voi trezi;
Unde ești tu -e paradis,
Unde nu...voi putrezi.
La fel cum ochii mor fără culori
Om fără iubire cum să mai trăiască...
Când viața te îngheață prin fiori;
Lăsând doi morți să se iubească?

Lumânările ard si se scurg;     
Sub copacii înfloriţi
Cu ochi de mort spre amurg -
Draga mea,să nu mă uiţi…